mai vrei?

atunci cand privesti catre persoana de langa tine si vezi ceva dubios. vezi altceva, te regasesti, te pierzi, ceri, uiti, vrei, nu poti.

si ma gandeam ca uitatul in oglinda e cel mai greu. m-am uitat si am vazut ca ma vad prea bine. eram chiar oglinda. vedeam miscarea pupilelor cu intarziere. eram efectiv in fata mea si ma priveam. e ciudat sa te vezi pe tine si cel mai ciudat e cand se intampla. iti juri ca ai sa te ierti, ca intunericul zambetului de atunci o sa fie altfel. si simti nevoia sa pleci. o secunda.. nu vrei. e sadism pur.
 TE VEZI!!

uitam de murdaria simtirii si picam in raiul inghetat.

e delicios sa vezi cum intrebari ridicole sunt puse la tot pasul, sa stii ca tu nu te-ai intalnit niciodata cu o asemenea problema. e frustrant sa realizezi ca ai un singur impediment: chiar persoana ta. totul se raporteaza la murdaria simtirii tale si chiar esti sanctionat atunci cand simti si exprimi purul sentiment.

nimic nu doare mai rau ca imaginea ta distorsionata de gandurile tale.
jegul neputintei lor, a celor ce azi sunt si maine vor altceva.

proasta idee de suprematie.

in sfarsit

incetam sa mai privesc cerul ce mergea paralel cu mine. sunt in orasul semnelor, al oamenilor ce isi cara efectiv sufletul in geanta sau in pliul ziarului luat de la chioscul din coltul strazii.

 imi place cand nimeresc intr-un autobuz gol. ma gandesc ca sunt in autobuzul sufletelor uitate..si mai sunt si eu.

 Se vede abuzul de rece si se simt dorintele de a ajunge cineva prin inaltimea gulerului de la camasa si prin inaltimea parului dat cu o solutie lucioasa.

nesimtirea este invers proportionala cu firul de iarba la inceputul primaverii ce se doreste a fi aroganta si amatoare.
 nebunia e ceva, excesul de z(g)el e altceva.

dimineata in autobuz nu miroase a cafea varsata proaspat macinata. din pacate.

promisiuni...

a sunat si m-am ridicat. m-am incruntat si am simtit frica ce imi inunda capul, gandirea, judecata ideile. m-am speriat de ce gadesc si de ce era sa se intample. muscam din mine si din ceea ce facusem. priveam lumea linisita si voiam sa musc din ei sa vada cum e sa stai intr-o infecta mucegaiala de suflet. sa se simta abandonul ratiunii si sa ai o ceata a negurii.

nimic. pustiu. vid. abis. lipsa.

si imi simteam obrazul biciuit de cruntele izbituri ale lacrimilor. mi-am promis ca nu o sa-l mai las sa imi faca asta. si iata, dupa sapte ani simteam ca se repeta trecerea atei prin acul chirurgical.
vedeam sange, ura lui si pierderea mea in inconstient. simteam pudoarea, mila, dezgustul, pasiunea si umbra. n-am mai simtit de atunci tonul vocii lui. pana azi.

voiam sa ma dizolv in asfaltul pe jumatate inghetat. sa raman acolo, nemancata, neimplinita, dar macar eram in siguranta. simteam cum paseam pe creier. simteam cum ideile bune erau ingropate in cimitirul lor, dar ideile pustii veneau in bantuirea viscerelor.

nimic nu mai era bine. lumea vorbea dar eu nu auzeam. imi pasa de ritmul lacrimilor si de presiunea degetelor ei pe obrazul meu. m-a linistit pentru doua secunde doar pentru ca mi-a zis ca era dispusa sa imi ia din durere.


niciodata nu am sa uit cum zburam in tacerea groteasca. simteam durerea, se vedea zbuciumul si alaturi, detasat, era el, calm si in acelasi timp razbunator.

n-am sa vreau sa ii vad fata pana maine dimineata. scuzele nu-mi ajung. frica si spaima vocii imi vor framanta interiorul, capul si ma voi ineca in lacrimile mele si ale singurei persoane care stiu ca iarta.

nu, n-am sa iti uit tonul, promisiunile crunte si abisul ciclic in care ma lasi sa zac inconstienta si in acelasi timp supusa.

uit, ma linistesc, ingrozesc, plang in bratele fiintei mele.

promit ca n-am sa uit glasul lui si chemarea ce avea sa ma dezumanizeze.

nu uit. PROMIT!

a.

eram a si tu erai c. si b-ul facea tot ce e gresit. ma certam cu sine ca nu reuseam sa te pronunt, sa te scriu, sa te stiu.

si vad fete ce iti iau bani si tu le platesti si stiu ca nu asta vrei. nici eu nu vreau sa stiu ca ai un alt a. vreau sa cred ca pot sa iti fiu vocala, sa nu poti sa spui "mama" sau "doamne". vreau sa simti ce simt si eu cand sunt vocala.

 sa stiu ca imi esti in nume, in cer si in ceai. sa stiu ca imi esti c-ul si si si si..si ca nu vreau sa stai departe de a. nu cer mult, nu cer putin, ci cer sa te stabilesti.


sunt azi, racita in pupila si in nemiscata-mi respiratie  si ma uit cum trece si cum trece incet si neclintit pe langa mine b-ul. si imi amintesc de mine si de c.  m-as certa cu el dar nu ma stie. ma certam cu molecula de apa de pe obraz. nu recunosc ca e ceva. NU. tac in palma si se sinucid cuvintele. ma sufoc in tacere si simt cum mi se taie respiratia cand obrazul ma ustura de la *c?!

voiam sa merg si sa ma asez pe Bordura si sa astept sa faca *Cerul ceva. nimic complex, nimic inzestrat de magia noastra, ci uite cum imi pun mana la gura si parca simt ca-mi lipsesti.

ma arde Becul si totusi ce imi taie *Capul parca ma face sa ma doara si mai tare. si iti pierd minutele din geamantanul iubitei tale doar pentru ca pot si pentru ca vreau. nu-mi pasa ca esti la trei kilometri. sunt in stare sa imi alerg ego-ul si sa il infrunt cu tine.

era frig, *ceata, picurii de ploaie erau reci si taiosi, simteam cum imi mustra carnea si acum vedeam pielea ta cu adevarat. ti-am atins mana si mi-am simtit viata. in schimb, *c mi-ai tresarit?  bate ceva inauntru, se zbate sa iasa sa iti spuna ce simte pentru ca stapana uita de fiecare data cand te vede.

tin minte si nu iert.  cred ca iertarea e lasitate si in acelasi timp iubire. iata, nici c si nici a in iubire.. semn ca iubesc fara...

fara sa respir, fara sa musc din sufletul tau, imi esti drag si te simt asa de dulce.


curcubeul nu-mi ajunge
simt cum ma striga,
asa cum noaptea ma ninge,
si o simt cum ma striga.

plec de langa cadavrul inimii tale abandonat de fata ce venea la tine in weekend si te lasa nefericit si incomplet, nestrans din colturile apartamentului si te simteam cum imi rogi iertarea. te iubeam, iubesc, iubim, cersim, te simt.

pa.

cer.

cer sus, cer jos, cer oriunde si orice si cer acolo. ma straduiesc sa vad dincolo de mine, dincolo de umbra gandurilor mele acute si bolnave dupa cer si dupa tot ce e in spatele cerului.
alergam si nimic nu misca in jurul meu, ca si cum eu as fi fost cutremurul si lumea se impotrivea in fata mea, parca voia sa ma opreasca, sa ma linisteasca.

vad, simt si brusc ma schimb la intampinarea respiratiei nimanui, doar pentru ca pot si pentru ca asa simt.
si ma uit in sus si vad ca respir sacadat si fara sa simt ceva. e vid si e racoare in mine si pe langa mine.
se vede cum nu e nimic acolo si ca nu e nimeni langa mine. ma simt in intuneric si nu sunt nici eu. cred ca a ramas sufletul meu undeva si acum, prin incercari, simt ca trebuie sa il refac.
ma uit ca la cer la tine si cer...nimic, uita ce ti-am promis din pasiunea creierului inundat de pasiunea ta. si tot aveai tu o promisiune de indeplinit. nu ma las pana nu o sa pici, dragul meu cer. oh, si o sa doara.

promit!!

e sus si jos si eram in cerul meu si era si cerul tau si toti simteam ca aveam un cer. acum, ma tin strans, strans de o ultima rasuflare si de o ultima vorba spusa si cer...  
   cerul e din ce in ce mai intunecat si ma vad nevoita sa ii spun ca nu mai vreau sa il vad. asa de prost si de tampit s-a facut incat, fara dubii si fara frica, i-am spus ca merita sa arate asa - sa fie agitat, nervos, frustrat, lipsit de soarele lui, sa il vada cum trece pe langa el , zi de zi, si sa stea ca intunecatu' si sa nu faca nimic.  

ma cert cu mine si vedeti ca nu mi-am dat un nume. tocmai pentru ca nu sunt, nu exist, nu am identitate, nu mai am cerul. macar puteam sa fiu norul si sa fac si eu umbra la pamant. acum sunt..ce sunt?

intrebare filosofica retorica!! auzi, ce sunt?!

 nimic, ma, pentru nimeni. de-aia nici nu merit o explicatie si eventual o continuare. nimic. stiti cum cerul este cateodata la fel cam cinci zile pe saptamana si brusc se schimba? ei bine, imaginati-va ca cerul meu e un cer ce asteapta acea zi a lunii. (with mood swings and all that stuff.)

asa cum draperia mea visinie sta in valuri, asa cum perna mea face doua valuri doar pentru ca pur si simplu nu stie cum arata ea cand mai tine un alt cap in brate, asa cum eu nu mai sunt dispusa sa fiu a treia la care cerul sa se gandeasca, prefer sa fiu a patra pe lista de asteptare a unui cer nou.

cu cat mi-am facut cerul mai frumos cu atat am realizat ca se incapataneaza- si eu, treptat, cadeam in brateleee..

..eeeeehe, nu, n-au existat alte brate, alte ceruri, alte emotii, alte idei. n-au fost, pentru ca nu mi-am permis sa imi fac. pe cand tu...da, tu, ohoo, nu numai ca au existat altele, dar ai fost precum Zeus, aveai toata puterea si brusc m-am adus in realitate, te-am demitizat si acolo, tu, pus la pamant erai ultimul muritor in fata mea.

sa vad ce o sa mai faci acum.

si sa stii ca problemele nu-ti trec asa cum se fumeaza tigara singura.

am sa iti fac munca mai usoara, dragul meu cer, am sa te iert, n-am sa uit si am sa schimb climatul, poate dau de un cer mai ingaduitor si mai nefff..fff...fff..nu poti, nu? *zambet-malefic-pentru-ca-stiu-cine-esti*