de ce e dureroasa iubirea?
meah, fuck it!

orice iubesti se transforma in al tau. orice este al tau, indiferent de om, nu vrei sa pierzi.

e trist cum simti ca te prierzi cand stai si gandesti prea mult.

e trist cand te gandesti c anu vrei sa pierzi si totusi nu ai ce sa faci. nu poti sa controlezi.

lacrimile nu ajuta, viata nu te ajuta si dumnezeu te injura. esti ca un pieptene plin de par incalcit si ros.

la ce?

de ce ai nevoie de un suflet care te intelege?
de ce ai nevoie de dimineti cu cafea calda si cu imbratisari si promisiuni necesare care sa iti alimenteze sufletul ud pe dinauntru de o ploaie toxica?

creierul tau este facut la mixer si este amestecat cu condimentele lui preferate.

te pisi credinta si bei albastru.

MORI!

nimic dor.

ma pierd in mustatile imense ale mortii. mustati vechi, umblate, cu multe carari si multi oameni inaintea mea.

ce e moartea? moartea e atunci cand uiti pe unde mergi, cand stai drept in fata unui om si ii spui: "Te iubesc!". moartea e ceva frumos. nu stiu ce au oamenii seci si prea fizici cu moartea.


ma mai pierd in capse ale sufletului. fiecare are amintirea ei. practic sunt un tablou de amintiri. am si eu unul. e cu noi.

respir inele si expir durere. e in piept.
prea multe capse.
musti, uiti, iubesti.
in orice caz, raman urme sub piele si carne, subconstient si amintire.

de ce nu te-am cunoscut mai tarziu, Moarte?

LACrimă!

atunci cand ma pierd cu orele in ganduri si ma uit stupefiata prin ultimele vorbe.
si atunci realizez din nou ca nu pot sa vad viitorul fara discutiile din noapte si zi.

ma uit la ceaiul de pe birou si vad cum ies aburii.
si vad trupuri, saruturi, inocenta prea mare spulberata de ganduri murdare, dar atat de pline de placere.

ma uit la geamul aburit.
sunt pe balcon si am iesit sa fumez pentru ca altfel ma pierdeam. pentru ca ma luai.
si ti-am scris numele. numai asa te pot simti pe varful degetului si numai asa imi pot imagina cum ar fi.

nu sunt trista. sunt dependenta. mi-e frica ca daca m-as duce la doctorul vietii, in sangele din seringa ar fi numele tau.
s-ar speria si m-ar trimite acasa sa ma uit la poze, sa vorbesc, sa imi reamintesc vocea si gesturile. mi-ar spune ca ar trebui sa imi imaginez ca sunt alergica la pielea ta si sa nu ma mai gandesc la imposibil.
pff, nu o sa il ascult, va dati seama. e ca si cum mi-ar interzice sa respir.
face parte din preludiul simtirii si din puternicul constiintei.

simt.

orice. ce?

stiti ce e frumoasa?
viata in care nu exista strop de amintiri.
mi-as dori sa cred ca nu exista durere.
durerea aia de tip nostalgic, plina de sens si de iubire in acelasi timp.
pentru ca e creata de oamenii pe care inca ii mai iubim.

[sa nu te prind ca o sa comentezi asa: "aaa, iubire. cacat, defineste iubirea. nu exista iubire. nu la varsta asta. nu acum. nu cu oamenii de acum."]
 AM SA TE CONTRAZIC.

IUBESTI tocmai pentru ca iubim atat de diferit, superficial, profund, pierdut, constant, ratacind.

-azi am sa fiu colorata in scris. sau nu.-

am primit in ultimul timp idei de oameni. da, ai citit bine. idei.  oameni d-aia frumosi, cu intrebari pline de emotii ce efectiv "cerseau" un raspuns ajutator. 

ei mi-au aratat altfel ca sunt un om visator.
usor, incep sa prind incredere in oameni. din nou.

am perna prea tare si gandurile nu s-au asezat cum trebuie. ma gandesc la cum mii de oameni acum sunt fericiti in sinea lor, in prostia lor, in greselile lor. maine se vor trezi si isi vor arunca cu apa pe fata si vor realiza nesimtirea de pe chipul lor. sau cel putin asta vreau eu sa pateasca.
uita sa arunce o privire la oamenii nefericiti si se cred dumnezei. am fost si eu acolo, ca ei, dar doar pentru o zi. cand totul pare magic si ti se pare totul atat de..care e cuvantul? atat de unicorn!!
a fost el.
 atunci.
au fost probabil texte.

 na, ce sa mai cred?
 ce zici?
de ce nu l-am mai crezut dupa un timp?
pentru ca altii au fost atat de expliciti in dualitatea lor.

vai cat doare nesiguranta "adevarului" in lumea plina de alb si negru, de zi si de noapte, de rau si de bine, de frumos si de..mai putin frumos, de gresit si de corect!!
doare pana la singuratatea ta. pentru ca refuz, pentru ca nu mai risc sa pierd.

n-am sa mai pierd!!

GATA!
ti-as tipa in ureche si ti-as spune ca te urasc ca ma iubesti. si acum sa nu crezi ca zic de o persoana. e vorba de nesiguranta. ea ma iubeste si empatizez cu ea degeaba.

{poftim, ti-am scris tie!
da, TIE?!
te miri de unde te cunosc?
eh, te cunosc pentru ca ma cunosc, altfel nu as mai vorbi cu tine.}

poarta un nume, da.

ma gandeam in van si auzeam bulele din apa minerala cum se cearta. 

nimic.
nu respir cand iti stau in brate. probabil ca ma confund cu moartea mea in bratele tale. de fericire.
drept sa iti spun, ma priveam si te priveam si nu ma iertam ca n-am zis mai devreme ceva.

ma certam cu patul si cu perna si stiam ca lipsea ceva.
n-am mai simtit un gol in prezenta cuiva...un gol plin cu tristete dat la o parte de tine.

pentru ca sunt lipsita de cerul frumusetii, pentru ca traiesc o viata amarata, printre foi si amintiri.
pentru ca atunci cand simt durerea ii spun "buna!" si o tratez cu o cafea. nu de alta, dar ne cunoastem..

nu e etic, nu e moral, nu e deontologic, nu e firesc, nu e cum vrea lumea, dar hei!, este!

deschid un ochi si ma las atrasa de parfumul tau de aseara.
adorm la loc cu mana pe buze aminindu-mi cat de rece era afara si cum uitam instant de tot cand deveam una cu aerul in bratele tale. prea multa fericire intr-un om atat de...atat de ca mine.

fara un Dumnezeu cert, ma arunc in galaxia numita tu.
si cat de romantic suna. si cat de rece eram inainte.

receala se pare ca imi sa pe buze de ceva timp...

HA! ploua! asa cum ploua si in telefonul tau.

ma simt ca un copil de 10 ani cand i s-a dat jucaria dorita.
uit de varsta si am sentimente pure si iti spun, ma uit in dreapta mea (doar te-ai obisnuit cu piticul meu) si am intreb de ce nu esti acolo?! mi se pare crunt sa nu pot sa stau in bratele tale.
doamne cat de romantic suna, dar poate cine o sa citeasca o sa zica: "da, ma, poate cred si eu in iubire si poate ma va gasi si pe mine, si poate o sa simt si eu toate cuvintele astea mari si pompoase si in loc sa le spun, am sa zic << Te iubesc>>".  si daca tot o sa faci pe desteptul cu mine, iti spun ca "te iubesc" nu sunt cuvinte mari.. sunt atat de mici cand vrei sa spui ceva cu o mai mare insemnatate.

~

tacuta si cu nesimtirea pe fata iti spun ceva si va trebui sa ma crezi. nu zic sa nu te bucuri cand gasesti pe cineva, dar dupa mult pesimism si dupa butoaie de lacrimi, am sa iti spun sa cauti autobuzul potrivit si poate scaunul liber. nu de langa geam.

 si da, te iubesc cu o ura a detinutului. pentru ca nu mai sunt a mea, pentru ca imi scapa constiinta (nu ca as fi avut una prea pregnanta) printre degete si pentru ca libertatea mea vine la pachet cu numele tau.

imi place sa stiu ce vei gandi cand vei ajunge aici, dar vreau sa stii si ce gandesc eu...
am realizat ca iubirea e un paradox. e frica de abandon. e nevoia de EL...

trista in paginile aruncate prin pat, ma uit la poza cu o fata fericita langa un baiat ce o face fericita.
si eu nu scriu lucruri fericite des pe aici.

nicicand?!

pentru ca m-am speriat de mine si de siguranta cu care am inceput totul.
pentru ca am o fericire neagra constientizata si pentru ca plang de o fericire morbida cu gandul ca dupa tine nu o sa mai fie nimeni ca tine.
pentru ca niciodata nu ma stiu suficient, pentru ca simt viata ca pe o adiere, nu ca pe un vant. nimic nu e concret si totul e in deriva.

daca tot stau inchisa in clepsidra colectiei de oameni eu zic ca e mai bine sa nu ies niciodata.
ma mint inconstient ca va fi bine, ca nu o sa regreti ca ne-am cunoscut, ca ma joc cu focul si ca degeaba am totul cand de fapt nu am nimic..cand de fapt nu sunt.

nu sunt altceva decat umbra umbrei vietii mele. atat de metafizic ma simt si ma doare propria-mi absenta. si ma cert cu dumnezeii mei. si ma cert ca nu stiu ce sa simt langa malul celui mai adanc rau.

si am propria mea era in care poate eram un om normal. cersind de la cersetori de viata, ma compun ca sa amce sa fac in zilele fericite, pentru unii, cand ploua afara.

atat am avut de ales. si totusi am stat si inca mai stau. speriata ca niciodata, simtind ce n-am simtit.
poate te va ajuta faptul ca sunt si nu stiu daca imi doresc.

de ce sa aleg variata asta cand o pot alege pe cealalta?
de ce prefer sa ma prinda politia sufletelor uitate si sa-mi spuna ca imi accelerez situatia de a mai fi asa neputincioasa cnad eu stiu ca n-am?!

a..uitate in plicul coltului de la tine...ma cert cu el si cu faptul ca ma imbata degeaba.

oare de data asta porti un nume?

pentru ca radeam ziua de cei ce faceau asta.
 pentru ca n-am crezut ca o sa scap de El si de tot ce am avut pana acum...sau n-am avut, sau n-am uitat.
n-am stiut. si totusi m-am pierdut in insiruiri de vorbe ce nu-si au rostul pana nu vei cunoaste tot ce sunt. nimic din boala mea nu ma determina sa cuget al tau univers.
mi-am creat propria eugenie, cu propriile criterii. e plina de tristete si e inconjurata de sinistrul ras al realitatii.
si moralitatea, da. uitam de ea si cand dam peste ea devenim paranoici in adevaratul sens al cuvantului.

stii cum e sa plutesti in aerul imbacsit al moralei tale? eu stiu cum .

nu stiu daca am terminat pe ziua de azi sa ma judec si sa imi pun intrebari despre cine sunt.

ma pierd in alegerea cartilor si aleg...simt ca eu am fost trasa la sorti si cineva a avut noroc...sau nu.
niciodata nu o sa ma inteleg.sau...ba da. ba nu..
meah..nici nu-i pasa cuiva.

de-aia nici n-am pretentia sa ma intelegi.
te rog ceva?
inca ma citesti?
e trist ca faci asta si tu stii. si stii mai bine ca mine ca sunt un bol de elastice colorate, amestecate si vechi.

ochiul vanat? oh, e de la lupta cu viata.
de ce am cicatrici pe fata? doar eu eram cea care ma jucam cu focul..inca neaprins.
nu ma vad rotunda in fata lui sau a lui saaaau a lui..
oricat de ciudat suna asta, nu suport sa stiu ca nu ma credeti.

viata mea se doreste a fi utopica..desi are elemente nu prea cu topica...
alerg dupa nebun si il vad(eu stand in casuta mea) ca e in afara tablei. ma asteapta. si eu ce fac? masor urmatoarea miscare.

da, tragic sentiment de implinire si in acelasi timp de constientizare a vietii voastre..eu nu sunt ca voi si voi nu mai aveti cum sa fiti ca mine..deloc. nu-s, ma, egoista sau aroganta..sunt realista. doar pentru ca n-ai mai vazut purul adevar, asta nu inseamna ca stii cum sa te comporti in fata lui. si plus, nu stii sub ce forma vine.

ma cert cu asternuturile si cu unghiile roase pana la carne.
nimic nu ma tenteaza si nimic nu tentez.


victima a eticii tampite in care simt ca ma scufund. nici macar tu, colacul meu de salvare, nu ai rezista. marea mea e acida si nimeni nu s-ar incumeta sa se dizolve.
macar atat, nu?
si daca o sa ma urasti vreodata, te rog sa-ti amintesti ca am plans acum. pentru viitor.
nici vis si nici aroma nu sunt.
insipida, incolora, inodora...caci da, asa sunt si asa am crescut.

bataile inimii au fost acolo si probabil nu vor mai fi...
nu te lauda niciodata cu ce ai, aduce ghinion.
si sa-ti amintesc ca am fost acolo si am ramas inchisa in a mea cutiuta.
si da, iarta-ma ca sunt si sa ma ierti si dupa ce o sa ma cunosti...