LACrimă!

atunci cand ma pierd cu orele in ganduri si ma uit stupefiata prin ultimele vorbe.
si atunci realizez din nou ca nu pot sa vad viitorul fara discutiile din noapte si zi.

ma uit la ceaiul de pe birou si vad cum ies aburii.
si vad trupuri, saruturi, inocenta prea mare spulberata de ganduri murdare, dar atat de pline de placere.

ma uit la geamul aburit.
sunt pe balcon si am iesit sa fumez pentru ca altfel ma pierdeam. pentru ca ma luai.
si ti-am scris numele. numai asa te pot simti pe varful degetului si numai asa imi pot imagina cum ar fi.

nu sunt trista. sunt dependenta. mi-e frica ca daca m-as duce la doctorul vietii, in sangele din seringa ar fi numele tau.
s-ar speria si m-ar trimite acasa sa ma uit la poze, sa vorbesc, sa imi reamintesc vocea si gesturile. mi-ar spune ca ar trebui sa imi imaginez ca sunt alergica la pielea ta si sa nu ma mai gandesc la imposibil.
pff, nu o sa il ascult, va dati seama. e ca si cum mi-ar interzice sa respir.
face parte din preludiul simtirii si din puternicul constiintei.

simt.

orice. ce?

stiti ce e frumoasa?
viata in care nu exista strop de amintiri.
mi-as dori sa cred ca nu exista durere.
durerea aia de tip nostalgic, plina de sens si de iubire in acelasi timp.
pentru ca e creata de oamenii pe care inca ii mai iubim.

[sa nu te prind ca o sa comentezi asa: "aaa, iubire. cacat, defineste iubirea. nu exista iubire. nu la varsta asta. nu acum. nu cu oamenii de acum."]
 AM SA TE CONTRAZIC.

IUBESTI tocmai pentru ca iubim atat de diferit, superficial, profund, pierdut, constant, ratacind.

-azi am sa fiu colorata in scris. sau nu.-

am primit in ultimul timp idei de oameni. da, ai citit bine. idei.  oameni d-aia frumosi, cu intrebari pline de emotii ce efectiv "cerseau" un raspuns ajutator. 

ei mi-au aratat altfel ca sunt un om visator.
usor, incep sa prind incredere in oameni. din nou.

am perna prea tare si gandurile nu s-au asezat cum trebuie. ma gandesc la cum mii de oameni acum sunt fericiti in sinea lor, in prostia lor, in greselile lor. maine se vor trezi si isi vor arunca cu apa pe fata si vor realiza nesimtirea de pe chipul lor. sau cel putin asta vreau eu sa pateasca.
uita sa arunce o privire la oamenii nefericiti si se cred dumnezei. am fost si eu acolo, ca ei, dar doar pentru o zi. cand totul pare magic si ti se pare totul atat de..care e cuvantul? atat de unicorn!!
a fost el.
 atunci.
au fost probabil texte.

 na, ce sa mai cred?
 ce zici?
de ce nu l-am mai crezut dupa un timp?
pentru ca altii au fost atat de expliciti in dualitatea lor.

vai cat doare nesiguranta "adevarului" in lumea plina de alb si negru, de zi si de noapte, de rau si de bine, de frumos si de..mai putin frumos, de gresit si de corect!!
doare pana la singuratatea ta. pentru ca refuz, pentru ca nu mai risc sa pierd.

n-am sa mai pierd!!

GATA!
ti-as tipa in ureche si ti-as spune ca te urasc ca ma iubesti. si acum sa nu crezi ca zic de o persoana. e vorba de nesiguranta. ea ma iubeste si empatizez cu ea degeaba.

{poftim, ti-am scris tie!
da, TIE?!
te miri de unde te cunosc?
eh, te cunosc pentru ca ma cunosc, altfel nu as mai vorbi cu tine.}

poarta un nume, da.

ma gandeam in van si auzeam bulele din apa minerala cum se cearta. 

nimic.
nu respir cand iti stau in brate. probabil ca ma confund cu moartea mea in bratele tale. de fericire.
drept sa iti spun, ma priveam si te priveam si nu ma iertam ca n-am zis mai devreme ceva.

ma certam cu patul si cu perna si stiam ca lipsea ceva.
n-am mai simtit un gol in prezenta cuiva...un gol plin cu tristete dat la o parte de tine.

pentru ca sunt lipsita de cerul frumusetii, pentru ca traiesc o viata amarata, printre foi si amintiri.
pentru ca atunci cand simt durerea ii spun "buna!" si o tratez cu o cafea. nu de alta, dar ne cunoastem..

nu e etic, nu e moral, nu e deontologic, nu e firesc, nu e cum vrea lumea, dar hei!, este!

deschid un ochi si ma las atrasa de parfumul tau de aseara.
adorm la loc cu mana pe buze aminindu-mi cat de rece era afara si cum uitam instant de tot cand deveam una cu aerul in bratele tale. prea multa fericire intr-un om atat de...atat de ca mine.

fara un Dumnezeu cert, ma arunc in galaxia numita tu.
si cat de romantic suna. si cat de rece eram inainte.

receala se pare ca imi sa pe buze de ceva timp...

HA! ploua! asa cum ploua si in telefonul tau.

ma simt ca un copil de 10 ani cand i s-a dat jucaria dorita.
uit de varsta si am sentimente pure si iti spun, ma uit in dreapta mea (doar te-ai obisnuit cu piticul meu) si am intreb de ce nu esti acolo?! mi se pare crunt sa nu pot sa stau in bratele tale.
doamne cat de romantic suna, dar poate cine o sa citeasca o sa zica: "da, ma, poate cred si eu in iubire si poate ma va gasi si pe mine, si poate o sa simt si eu toate cuvintele astea mari si pompoase si in loc sa le spun, am sa zic << Te iubesc>>".  si daca tot o sa faci pe desteptul cu mine, iti spun ca "te iubesc" nu sunt cuvinte mari.. sunt atat de mici cand vrei sa spui ceva cu o mai mare insemnatate.

~

tacuta si cu nesimtirea pe fata iti spun ceva si va trebui sa ma crezi. nu zic sa nu te bucuri cand gasesti pe cineva, dar dupa mult pesimism si dupa butoaie de lacrimi, am sa iti spun sa cauti autobuzul potrivit si poate scaunul liber. nu de langa geam.

 si da, te iubesc cu o ura a detinutului. pentru ca nu mai sunt a mea, pentru ca imi scapa constiinta (nu ca as fi avut una prea pregnanta) printre degete si pentru ca libertatea mea vine la pachet cu numele tau.

imi place sa stiu ce vei gandi cand vei ajunge aici, dar vreau sa stii si ce gandesc eu...
am realizat ca iubirea e un paradox. e frica de abandon. e nevoia de EL...

trista in paginile aruncate prin pat, ma uit la poza cu o fata fericita langa un baiat ce o face fericita.
si eu nu scriu lucruri fericite des pe aici.

nicicand?!

pentru ca m-am speriat de mine si de siguranta cu care am inceput totul.
pentru ca am o fericire neagra constientizata si pentru ca plang de o fericire morbida cu gandul ca dupa tine nu o sa mai fie nimeni ca tine.
pentru ca niciodata nu ma stiu suficient, pentru ca simt viata ca pe o adiere, nu ca pe un vant. nimic nu e concret si totul e in deriva.

daca tot stau inchisa in clepsidra colectiei de oameni eu zic ca e mai bine sa nu ies niciodata.
ma mint inconstient ca va fi bine, ca nu o sa regreti ca ne-am cunoscut, ca ma joc cu focul si ca degeaba am totul cand de fapt nu am nimic..cand de fapt nu sunt.

nu sunt altceva decat umbra umbrei vietii mele. atat de metafizic ma simt si ma doare propria-mi absenta. si ma cert cu dumnezeii mei. si ma cert ca nu stiu ce sa simt langa malul celui mai adanc rau.

si am propria mea era in care poate eram un om normal. cersind de la cersetori de viata, ma compun ca sa amce sa fac in zilele fericite, pentru unii, cand ploua afara.

atat am avut de ales. si totusi am stat si inca mai stau. speriata ca niciodata, simtind ce n-am simtit.
poate te va ajuta faptul ca sunt si nu stiu daca imi doresc.

de ce sa aleg variata asta cand o pot alege pe cealalta?
de ce prefer sa ma prinda politia sufletelor uitate si sa-mi spuna ca imi accelerez situatia de a mai fi asa neputincioasa cnad eu stiu ca n-am?!

a..uitate in plicul coltului de la tine...ma cert cu el si cu faptul ca ma imbata degeaba.

oare de data asta porti un nume?

pentru ca radeam ziua de cei ce faceau asta.
 pentru ca n-am crezut ca o sa scap de El si de tot ce am avut pana acum...sau n-am avut, sau n-am uitat.
n-am stiut. si totusi m-am pierdut in insiruiri de vorbe ce nu-si au rostul pana nu vei cunoaste tot ce sunt. nimic din boala mea nu ma determina sa cuget al tau univers.
mi-am creat propria eugenie, cu propriile criterii. e plina de tristete si e inconjurata de sinistrul ras al realitatii.
si moralitatea, da. uitam de ea si cand dam peste ea devenim paranoici in adevaratul sens al cuvantului.

stii cum e sa plutesti in aerul imbacsit al moralei tale? eu stiu cum .

nu stiu daca am terminat pe ziua de azi sa ma judec si sa imi pun intrebari despre cine sunt.

ma pierd in alegerea cartilor si aleg...simt ca eu am fost trasa la sorti si cineva a avut noroc...sau nu.
niciodata nu o sa ma inteleg.sau...ba da. ba nu..
meah..nici nu-i pasa cuiva.

de-aia nici n-am pretentia sa ma intelegi.
te rog ceva?
inca ma citesti?
e trist ca faci asta si tu stii. si stii mai bine ca mine ca sunt un bol de elastice colorate, amestecate si vechi.

ochiul vanat? oh, e de la lupta cu viata.
de ce am cicatrici pe fata? doar eu eram cea care ma jucam cu focul..inca neaprins.
nu ma vad rotunda in fata lui sau a lui saaaau a lui..
oricat de ciudat suna asta, nu suport sa stiu ca nu ma credeti.

viata mea se doreste a fi utopica..desi are elemente nu prea cu topica...
alerg dupa nebun si il vad(eu stand in casuta mea) ca e in afara tablei. ma asteapta. si eu ce fac? masor urmatoarea miscare.

da, tragic sentiment de implinire si in acelasi timp de constientizare a vietii voastre..eu nu sunt ca voi si voi nu mai aveti cum sa fiti ca mine..deloc. nu-s, ma, egoista sau aroganta..sunt realista. doar pentru ca n-ai mai vazut purul adevar, asta nu inseamna ca stii cum sa te comporti in fata lui. si plus, nu stii sub ce forma vine.

ma cert cu asternuturile si cu unghiile roase pana la carne.
nimic nu ma tenteaza si nimic nu tentez.


victima a eticii tampite in care simt ca ma scufund. nici macar tu, colacul meu de salvare, nu ai rezista. marea mea e acida si nimeni nu s-ar incumeta sa se dizolve.
macar atat, nu?
si daca o sa ma urasti vreodata, te rog sa-ti amintesti ca am plans acum. pentru viitor.
nici vis si nici aroma nu sunt.
insipida, incolora, inodora...caci da, asa sunt si asa am crescut.

bataile inimii au fost acolo si probabil nu vor mai fi...
nu te lauda niciodata cu ce ai, aduce ghinion.
si sa-ti amintesc ca am fost acolo si am ramas inchisa in a mea cutiuta.
si da, iarta-ma ca sunt si sa ma ierti si dupa ce o sa ma cunosti...

pentru omul nou din viata veche!

esti copilul bunatatii si al sperantei. toti ce au aceste doua virtuti sunt oameni ca tine... oameni care au sentimente si indura suferinta.

da, stiu cum e sa fii parasita intr-un jeg al iubirii impartasite pana la un punct. stiu cum e sa traiesti intr-o fantasma a iubirii si dupa sa fii calcata de trenul vietii.

stiu cum e.

 nimic nu doare asa cum doare un suflet ranit. nici macar a ta taiere nu doare la fel.
lasa ca rana sa fie cicatrizata de timp si de constientizarea situatiei.

te iubesc pentru ca ma regasesc in tine si pentru ca fara tine parca-s fara de-nceput. esti omul in care-mi oglindesc sentimentele si, dupa un timp, vad o raza de vorba refractata !

Calmeaza-te, copil al dorului nestavilit si al iubirii neputincioase.
Calm, si cu lacrimi dulci, iarta inconstienta celui care-a condus trenul vietii ce te-a daramat.
 Iarta.

beat de tine si de lume nu te-a vazut asa cum te vedem noi.

mai vrei?

atunci cand privesti catre persoana de langa tine si vezi ceva dubios. vezi altceva, te regasesti, te pierzi, ceri, uiti, vrei, nu poti.

si ma gandeam ca uitatul in oglinda e cel mai greu. m-am uitat si am vazut ca ma vad prea bine. eram chiar oglinda. vedeam miscarea pupilelor cu intarziere. eram efectiv in fata mea si ma priveam. e ciudat sa te vezi pe tine si cel mai ciudat e cand se intampla. iti juri ca ai sa te ierti, ca intunericul zambetului de atunci o sa fie altfel. si simti nevoia sa pleci. o secunda.. nu vrei. e sadism pur.
 TE VEZI!!

uitam de murdaria simtirii si picam in raiul inghetat.

e delicios sa vezi cum intrebari ridicole sunt puse la tot pasul, sa stii ca tu nu te-ai intalnit niciodata cu o asemenea problema. e frustrant sa realizezi ca ai un singur impediment: chiar persoana ta. totul se raporteaza la murdaria simtirii tale si chiar esti sanctionat atunci cand simti si exprimi purul sentiment.

nimic nu doare mai rau ca imaginea ta distorsionata de gandurile tale.
jegul neputintei lor, a celor ce azi sunt si maine vor altceva.

proasta idee de suprematie.

in sfarsit

incetam sa mai privesc cerul ce mergea paralel cu mine. sunt in orasul semnelor, al oamenilor ce isi cara efectiv sufletul in geanta sau in pliul ziarului luat de la chioscul din coltul strazii.

 imi place cand nimeresc intr-un autobuz gol. ma gandesc ca sunt in autobuzul sufletelor uitate..si mai sunt si eu.

 Se vede abuzul de rece si se simt dorintele de a ajunge cineva prin inaltimea gulerului de la camasa si prin inaltimea parului dat cu o solutie lucioasa.

nesimtirea este invers proportionala cu firul de iarba la inceputul primaverii ce se doreste a fi aroganta si amatoare.
 nebunia e ceva, excesul de z(g)el e altceva.

dimineata in autobuz nu miroase a cafea varsata proaspat macinata. din pacate.

promisiuni...

a sunat si m-am ridicat. m-am incruntat si am simtit frica ce imi inunda capul, gandirea, judecata ideile. m-am speriat de ce gadesc si de ce era sa se intample. muscam din mine si din ceea ce facusem. priveam lumea linisita si voiam sa musc din ei sa vada cum e sa stai intr-o infecta mucegaiala de suflet. sa se simta abandonul ratiunii si sa ai o ceata a negurii.

nimic. pustiu. vid. abis. lipsa.

si imi simteam obrazul biciuit de cruntele izbituri ale lacrimilor. mi-am promis ca nu o sa-l mai las sa imi faca asta. si iata, dupa sapte ani simteam ca se repeta trecerea atei prin acul chirurgical.
vedeam sange, ura lui si pierderea mea in inconstient. simteam pudoarea, mila, dezgustul, pasiunea si umbra. n-am mai simtit de atunci tonul vocii lui. pana azi.

voiam sa ma dizolv in asfaltul pe jumatate inghetat. sa raman acolo, nemancata, neimplinita, dar macar eram in siguranta. simteam cum paseam pe creier. simteam cum ideile bune erau ingropate in cimitirul lor, dar ideile pustii veneau in bantuirea viscerelor.

nimic nu mai era bine. lumea vorbea dar eu nu auzeam. imi pasa de ritmul lacrimilor si de presiunea degetelor ei pe obrazul meu. m-a linistit pentru doua secunde doar pentru ca mi-a zis ca era dispusa sa imi ia din durere.


niciodata nu am sa uit cum zburam in tacerea groteasca. simteam durerea, se vedea zbuciumul si alaturi, detasat, era el, calm si in acelasi timp razbunator.

n-am sa vreau sa ii vad fata pana maine dimineata. scuzele nu-mi ajung. frica si spaima vocii imi vor framanta interiorul, capul si ma voi ineca in lacrimile mele si ale singurei persoane care stiu ca iarta.

nu, n-am sa iti uit tonul, promisiunile crunte si abisul ciclic in care ma lasi sa zac inconstienta si in acelasi timp supusa.

uit, ma linistesc, ingrozesc, plang in bratele fiintei mele.

promit ca n-am sa uit glasul lui si chemarea ce avea sa ma dezumanizeze.

nu uit. PROMIT!

a.

eram a si tu erai c. si b-ul facea tot ce e gresit. ma certam cu sine ca nu reuseam sa te pronunt, sa te scriu, sa te stiu.

si vad fete ce iti iau bani si tu le platesti si stiu ca nu asta vrei. nici eu nu vreau sa stiu ca ai un alt a. vreau sa cred ca pot sa iti fiu vocala, sa nu poti sa spui "mama" sau "doamne". vreau sa simti ce simt si eu cand sunt vocala.

 sa stiu ca imi esti in nume, in cer si in ceai. sa stiu ca imi esti c-ul si si si si..si ca nu vreau sa stai departe de a. nu cer mult, nu cer putin, ci cer sa te stabilesti.


sunt azi, racita in pupila si in nemiscata-mi respiratie  si ma uit cum trece si cum trece incet si neclintit pe langa mine b-ul. si imi amintesc de mine si de c.  m-as certa cu el dar nu ma stie. ma certam cu molecula de apa de pe obraz. nu recunosc ca e ceva. NU. tac in palma si se sinucid cuvintele. ma sufoc in tacere si simt cum mi se taie respiratia cand obrazul ma ustura de la *c?!

voiam sa merg si sa ma asez pe Bordura si sa astept sa faca *Cerul ceva. nimic complex, nimic inzestrat de magia noastra, ci uite cum imi pun mana la gura si parca simt ca-mi lipsesti.

ma arde Becul si totusi ce imi taie *Capul parca ma face sa ma doara si mai tare. si iti pierd minutele din geamantanul iubitei tale doar pentru ca pot si pentru ca vreau. nu-mi pasa ca esti la trei kilometri. sunt in stare sa imi alerg ego-ul si sa il infrunt cu tine.

era frig, *ceata, picurii de ploaie erau reci si taiosi, simteam cum imi mustra carnea si acum vedeam pielea ta cu adevarat. ti-am atins mana si mi-am simtit viata. in schimb, *c mi-ai tresarit?  bate ceva inauntru, se zbate sa iasa sa iti spuna ce simte pentru ca stapana uita de fiecare data cand te vede.

tin minte si nu iert.  cred ca iertarea e lasitate si in acelasi timp iubire. iata, nici c si nici a in iubire.. semn ca iubesc fara...

fara sa respir, fara sa musc din sufletul tau, imi esti drag si te simt asa de dulce.


curcubeul nu-mi ajunge
simt cum ma striga,
asa cum noaptea ma ninge,
si o simt cum ma striga.

plec de langa cadavrul inimii tale abandonat de fata ce venea la tine in weekend si te lasa nefericit si incomplet, nestrans din colturile apartamentului si te simteam cum imi rogi iertarea. te iubeam, iubesc, iubim, cersim, te simt.

pa.

cer.

cer sus, cer jos, cer oriunde si orice si cer acolo. ma straduiesc sa vad dincolo de mine, dincolo de umbra gandurilor mele acute si bolnave dupa cer si dupa tot ce e in spatele cerului.
alergam si nimic nu misca in jurul meu, ca si cum eu as fi fost cutremurul si lumea se impotrivea in fata mea, parca voia sa ma opreasca, sa ma linisteasca.

vad, simt si brusc ma schimb la intampinarea respiratiei nimanui, doar pentru ca pot si pentru ca asa simt.
si ma uit in sus si vad ca respir sacadat si fara sa simt ceva. e vid si e racoare in mine si pe langa mine.
se vede cum nu e nimic acolo si ca nu e nimeni langa mine. ma simt in intuneric si nu sunt nici eu. cred ca a ramas sufletul meu undeva si acum, prin incercari, simt ca trebuie sa il refac.
ma uit ca la cer la tine si cer...nimic, uita ce ti-am promis din pasiunea creierului inundat de pasiunea ta. si tot aveai tu o promisiune de indeplinit. nu ma las pana nu o sa pici, dragul meu cer. oh, si o sa doara.

promit!!

e sus si jos si eram in cerul meu si era si cerul tau si toti simteam ca aveam un cer. acum, ma tin strans, strans de o ultima rasuflare si de o ultima vorba spusa si cer...  
   cerul e din ce in ce mai intunecat si ma vad nevoita sa ii spun ca nu mai vreau sa il vad. asa de prost si de tampit s-a facut incat, fara dubii si fara frica, i-am spus ca merita sa arate asa - sa fie agitat, nervos, frustrat, lipsit de soarele lui, sa il vada cum trece pe langa el , zi de zi, si sa stea ca intunecatu' si sa nu faca nimic.  

ma cert cu mine si vedeti ca nu mi-am dat un nume. tocmai pentru ca nu sunt, nu exist, nu am identitate, nu mai am cerul. macar puteam sa fiu norul si sa fac si eu umbra la pamant. acum sunt..ce sunt?

intrebare filosofica retorica!! auzi, ce sunt?!

 nimic, ma, pentru nimeni. de-aia nici nu merit o explicatie si eventual o continuare. nimic. stiti cum cerul este cateodata la fel cam cinci zile pe saptamana si brusc se schimba? ei bine, imaginati-va ca cerul meu e un cer ce asteapta acea zi a lunii. (with mood swings and all that stuff.)

asa cum draperia mea visinie sta in valuri, asa cum perna mea face doua valuri doar pentru ca pur si simplu nu stie cum arata ea cand mai tine un alt cap in brate, asa cum eu nu mai sunt dispusa sa fiu a treia la care cerul sa se gandeasca, prefer sa fiu a patra pe lista de asteptare a unui cer nou.

cu cat mi-am facut cerul mai frumos cu atat am realizat ca se incapataneaza- si eu, treptat, cadeam in brateleee..

..eeeeehe, nu, n-au existat alte brate, alte ceruri, alte emotii, alte idei. n-au fost, pentru ca nu mi-am permis sa imi fac. pe cand tu...da, tu, ohoo, nu numai ca au existat altele, dar ai fost precum Zeus, aveai toata puterea si brusc m-am adus in realitate, te-am demitizat si acolo, tu, pus la pamant erai ultimul muritor in fata mea.

sa vad ce o sa mai faci acum.

si sa stii ca problemele nu-ti trec asa cum se fumeaza tigara singura.

am sa iti fac munca mai usoara, dragul meu cer, am sa te iert, n-am sa uit si am sa schimb climatul, poate dau de un cer mai ingaduitor si mai nefff..fff...fff..nu poti, nu? *zambet-malefic-pentru-ca-stiu-cine-esti*

daca ar suna din mine tacerea

seara cred ca respir cel mai bine. alaturi de liniste pot sa imi vad de zgomotul meu. nimic nu ma opreste sa ma uit pe geam si sa urlu cat ma tine mintea. nu ma va auzi nimeni.

simt ca seara pot sa fiu eu. simt ca pot sa iubesc fara varsta, fara cratima, fara tine, cu tine, fara noi. pot si trebuie sa intelegi ca e suficient.
respir mirosul cartii. respir imaginea ce mi-a ramas in minte cu tine si parca astept sa vad si sa te vad. e ciudat cum pot sa te imbratisez de la distanta si totusi sa simt ceva. si simt cum am gadil in varful degetelor si simt cum sa inrosesc si e teama. oh, teama aia ce imi este "prietena". as vrea sa fiu si eu in fata ei si sa ii spun ca nu imi pasa daca ma deformez in liniile mintii, ca nu imi pasa daca creierul isi pierde ruta normala..vreau doar sa pot visa NORMAL.

simteam ca alaturi de el, sunt eu si totusi pot sa fiu si altcineva. imi pregateam discursul si cand aparea ma pierdeam in timp ce el se apropia. fiecare pas imi rupea din mine constiinta. imi este atat de simplu sa cred ca e vorba de altceva.

mi-e frica de mine. mi-e frica de noi. mi-e frica ca reactionez ca un balon ce sta sub amenintarea acului. stiu ce vreau si daca cer, imi este frica ca am sa primesc. am invatat ca desi timpul se joaca cu mine, tot eu castig. mi-e frica ca pot sa fac rost de o inima chiar daca nu am nevoie de una. mi-e frica ca pot sa strang mai mult din pleoape, sa simt o lacrima rece si sarata si atunci cand ma trezesc sa am ce vreau langa.

simt cum ma afund într-un nor de vată.
si totusi e atat de aspru.
simt cum nu trece viaţa fără de lacrima sărată.
si totusi ma bucur.
simt cum mă fărâm în sclipiri de piatră mată.
si stiu ca e imposibil.
simt cum viaţa trece aberantă.
si stiu ca va fi langa mine.

şi mai simt ceva...

simt cum fuge...treptat...sufletul departe de mine.

NU VREI

stiu ca pot sa...

incerc sa ma gandesc ca nu pot sa fac fata la tot. parca e mult, dintr-o data si nu inteleg de ce eu. n-as putea  sa stau. nu pot sa stau. NU POT! si sincer, nimeni nu ar putea sa stea sa imi explice cum e sa stau. mi-e frica sa tin ceva ce nu stiu sa tin. nu stiu sa ma descurc in situatii de-astea. e mult. e mult pentru mine si nu vreau sa pierd. e ciudat cum vine cand nu te astepti si totusi nu vrei sa se intample tocmai acum. iti respiri praful inimii..asa o sa ajunga sa fie. reusesc sa fac asta foarte usor si asta se intampla pentru ca praful meu de inima se pierde incetisor, incetisor atunci cand intalnesc o vijelie la colt de strada, cad in ea si ma lasa asa...puf si praf. 
e greu sa ma ridic, sa iau o matura si sa ma strang de langa cei ce pot face asta.
simt ca sunt ca zatul de cafea. printre tot ce e bun si dupa, ma las, incetisor... 

DA! sunt o boaba de cafea, data prin rasnita, iti fac cafeaua buna si dupa ma lasi asa, ca un amalgam de nimic.

respir din ce in ce mai greu.
ma gandesc ca e greu sa fiu asa. sa trec peste celelalte prafuri si sa-l astept pe el. 

am nevoie de rabdare. oh..nu. nu din partea mea, din partea furtunii. sa stea si sa ma astepte sa ma refac sub tot ce a reusit sa distruga. sa pot sa merg mai departe cu ea. 

kwladhnam,db 
asa sunt acum. imi vine sa ma arunc in lumea celor care nu le pasa. in lumea celor ce iau acum si doar acum. vreau sa fiu intr-o betie a lucrurilor frumoase, sa ma inteleg de ce nu pot sa ma atasez de cineva ce e atasat de mine?! am impresia ca e greu sa faci asta. sa te implici in ceva ce esti sigur ca are un sfarsit. ceva ce se termina la un simplu zgomot.

trantesc usa in fata ta si plec fara sa pot sa iti spun ceva. si, la dracu, mi-e tare greu sa fac asta. 

n-am si nici nu o sa am.

rezonez cu bacovia si il inteleg. il inteleg teribil si imi place sa cred ca a scris pentru....mine?
serios.
priveste

"Cu gândul meu
La tine,
Am întâlnit
Aspecte similare.

Părea că eşti
Chiar tu...
Doar sufletul tău
Mai rămânea
Să difere.

Şi astfel,
Din mersul meu,
Psihologii, diverse,
Mă-ndreptau,
În marşul greu
Al străzii."
                 
                            ("Obsesii", G. Bacovia)


cateodata privesc in oglinda si simt ca trebuie sa ma mut. si ma mut, frate.  ma mut dintr-un gand in altul si realizez ca ajung tot la tine. e ciudat, mai e cineva. e cineva care ma face sa cred ca inca mai poti iubi prin suparare. sunt momentele alea idioate cand privesc spre oameni si ma gandesc ca ei nu sunt ca mine.
chiar nu sunt. si simt cum fiecare privire de-a lor te ia, te judeca si uita sa iti dea si un raspuns la ce esti. nu te ajuta cu nimic cand vezi ca pui suflet intr-un pahar ce sta aruncat pe soseaua pe unde iti faci drum sa treci,si poate te baga el in seamna

as vrea sa imi rulez viata pe palma gandirii tale si sa ma las la bronzat iubiri.

prefer sa stau si sa te privesc cum pleci si nu realizezi ca ti-ai lasat ceva in capul meu. uiti, nu ceri, nu vrei sa stii de ce ai uitat.

privesc in urma si ma vad. eu si cu tine, imi tineai viata in palme si nu iti era teama ca o vei pierde. erai alaturi de ce aveai mai drag.. am fost acolo si ai uitat cum e sa vorbesti cu cineva de aici. nu incerca sa ma cauti. nu's aici.

SIMT sum mi-a fugit pamantul de sub picioare si am ramas pe un norisor de lacrimi. stiu ca daca plang am sa cad si am sa..

am sa fiu altundeva. si sa stii sa am ales sa plang si sa alunec in abisul aiurit al vietii mele. la mine, viata nu are urcusuri si coborasuri..la mine e formata din...

ce tot zic aici?? nici macar nu e formata.

simt cum alegerea nu o fac. ti-am spus ca am ales?

da, ma! sunt mandra de mine. am ales sa nu aleg. am ales sa stau si sa ma uit cum va luptati pentru mine. sunt un arbitru teribil si cel mai probabil o sa plec cu mana-n fund inainte ca meciul sa se termine. poate...

poate..atat pot sa zic: POATE daca ai fi incercat, poate daca stiai cum sa razi, poate daca...

si dorm pe umarul meu. si e bine.

n-am terminat ce aveam de zis, dar am obosit sa ma caut.  

mi-as fi dorit sa fiti obiecte.

si cand te-ai gandit sa imi scrijelesti pe suprafata muschiului numele tau?

ohh...cat de romantic suna, nu? stiu..e amuzant cum nu cred in asta.

simt cum e greu sa alegi..e ca si cum te-as pune sa alegi fie intre pierderea vazului, fie intre pierderea auzului. da..asa sunt eu acum. of...asa cum picurii de ploaie pe unii ii mangaie si le aluneca pe piele, mie imi e rusine sa ii ating. nu-mi permit sa ii am si simt cum le iau celorlalti fericirea.

lumina becului de la coltul strazii ma determina sa imi inchid pleoapele si sa vad daca ai fost acolo. vad o umbra. fara frica, imi iau geaca, uit cheile, uit lumea, izbesc usa de perete si ajung in fata ploii. impunatoare, te delimiteaza, te face mai frumos, mai bland. ma opresc, respir incet si o iau la fuga. mi-e teama sa nu te dizolve. vreau sa te iau rapid, sa imi scot geaca si sa te aduc in casa. si fac asta. intotdeauna fac asta, numai ca nu se vede. lipsita de relele intentii, calc aiurea si, si, si.. ce sa crezi? in fata blocului ma opreste o babuta si imi spune ca..off..am uitat.

stii ce? stii ce am sa fac? n-am sa ma mai uit inapoi. asta am sa fac. da..am sa iau luminita din capatul tunelului si am sa dezvolt o teorie cum ca dupa ea sta degeaba acolo. asteapta pe Nimeni.

revenind...babuta a plecat..a luat-o agale si a uitat sa se mai roage o secunde pentru mine sau de mine. nu mai conta, si-asa il aveam. am impins usa cu piciorul (desi stiam ca am lasat-o de perete) si am vazut in fata mea un tine. da..te-am vazut. iar. si era sa il scap din geaca pe celalalt si imi era mila si nu stiam de cine sa am grija.

KSDKVLMALS ! *zbang*
(rostind printre dinti): DA! Alo?  Pfff, erau doua mesaje. de la..?? da! de la..si de la...

arghh..si cateodata as vrea sa iau pauza. sa ies pe usa si sa ma las in scrumiera. sa ma las acolo, langa cafea, langa ce eram obisnuita. nu trebuia sa apari tu si sa ma iei intre degete si sa uiti ca nu e tocmi moral sa ma stingi pana la calcaie.

e amuzant...nu ma stiu, nu te stiu, nu te stiu nici pe tine. si as vrea sa pot! dar nu pot. nu m-am trezit suficient incat sa merit sa stiu ce vreau.

as putea, totusi, sa ma las in intuneric si liniste si sa stau, nepasatoare si iertatoare, in mainile tale..daca as putea, totusi...

cand asfaltul nu poate atinge cerul. sau invers.

ma simt ca si cum cineva tocmai ce mi-a strecurat alta viata in mine.
simt cum pana si firul de par ma doare. 
simt ca as vrea sa ma mut in tricoul tau si sa raman acolo pana cand voi vrea eu.
cateodata imi spun sa nu mai simt, sa nu mai cred, sa nu te mai iubesc, sa nu ma mai vreau in tricoul tau.

dar oare ai ghicit ce simti cand nu uiti sa te uiti la mine? nimic nu ma face sa cred ca probabil imi va ramane stampilata in cap vocea, tu, ego-ul, genele si tot. tot din tine ma lasa cu jumatate de respiratie, ma determina sa uit ca pasesc intr-o lume ce sta sa se mute pe un alt Univers. 

ajung la vorbele Nichitei Stanescu: "nu sunt altceva decat o pata de sange care vorbeste". vorbeste despre tine. respira "despre" tine.

exagerez pozitiv cateodata si stiu asta. e probabil resursa mea de iubire infinita si pulsul din vene de vina. ma inrosesc!! vezi asta? 

ha..
ce sa vezi tu? 
esti preocupat cu vantul.
realizez ca niciodata nu am sa scap de dragostea incurabila ce o am in sange.

simt cum se cutremura lumina becului alaturi de aerul ce il expir. parca pana si fumul stie ca imi tremura sufletul cand creierul deja o ia spre tine. 

ecoul..!! ecoul gandului meu trece deasupra parului tau si ramane la mine. il sigilez, il sarut si te iau pe tot in brate. asa sunt sigura ca poti sa ma ierti..asa poate o sa ma ajuti sa ma iert.

ceata mi-a intrat in verdele ochiului si paseste incet in mine. deschide camera in care esti tu. si deschide, deschide, deschide...

oh..se opreste. te-a gasit peste tot. pleaca dezamagita pentru ca vreau sa te pastrez.. s-a mirat. DA!! din moment ce esti aici, aici ramai. 


as fi in stare sa te numar, as fi in stare sa te iau, as fi stare sa stau locului daca asta vrei. 

culoarul si fumul. si tu. si peretii parca dadeau sa spuna ca tu esti prea departe desi intr-un mod paradoxal erai destul de aproape..parca insuficient si in acelasi timp suficient. cum poti sa fii asa? 

prosopul rosu m-a invaluit si am fost nevoita sa stau cinspe minute, blocata, sa inteleg de ce ma blochez.


nu e despre tine. stii, nu? e despre mine. despre n....

ce(-)ai ?

cafea si scriu. ma gandesc la raceala stalpilor si ma gandesc cum eu trec pe langa ei. e prea de dimineata si simt ca nici nu am dormit.

nimic nu e mai rau decat o seara in care colturile mintii iti sunt desenate de cineva. simti ca fumul de tigara nu ti-a umplut suficient creierul si simti ca se dilata timpul in ere atunci cand te gandesti la cineva.

trebuia sa plec din casa acum un sfert de ceas dar nu mi-am gasit pliculetul de ceai. am fost nevoita sa beau altceva si ma simt nefericita in boabe de cafea. astept sa ies si sa vad daca pot sa ma gandesc la altceva.

i-am zis cuiva ca o sa ne vedem azi si ca o sa imi aduc toate personalitatile. am promis ca o sa fie plin. imi place vremea intunecata. parca oamenii tristi au un motiv in plus sa fie asa. eu sunt fericita ca e asa. simt ca asa ar trebui sa fie vremea. mi se cuvine vremea asta pentru ca asa era si ceaiul ce nu l-am gasit.

m-am pierdut pentru o clipa in perna rosie. m-am sufocat in ganduri si parca mi-a luat un mileniu sa realizez ca trebuie sa ma ridic. nu de alta, dar nu te aveam. si imi doream si inca imi doresc sa te am. tu esti intelegator si desi ma enervezi ca imi aburesti ochelarii, te iert. pe tine te iert. pe tine si inca pe cineva. iti iubeam mirosul, iubesc sa te gust si stiu ca treptat te voi avea. te voi avea pana voi traversa si te voi cumpara. atat imi mai trebuie. tu esti ceaiul meu si trebuie sa stai in dulapul cu ceaiuri. punct. trebuie sa stiu ca esti acolo pentru mine. da, iubesc ceaiul.

trebuia sa plec din casa acum un ceas dar m-am gandit la tine si m-am incumetat sa ies. poate o sa ma opresc si o sa cumpar pe altul. sa vezi atunci ce gelos o sa fii ca nu ai fost tu.

si da, iubesc. iubesc ceaiul.
nu-mi sta in cele n-spe personalitati sa scriu dimineata. seara imi este criticul. atunci voi vedea ce trebuia sa fac diferit.