incetam sa mai privesc cerul ce mergea paralel cu mine. sunt in orasul semnelor, al oamenilor ce isi cara efectiv sufletul in geanta sau in pliul ziarului luat de la chioscul din coltul strazii.
imi place cand nimeresc intr-un autobuz gol. ma gandesc ca sunt in autobuzul sufletelor uitate..si mai sunt si eu.
Se vede abuzul de rece si se simt dorintele de a ajunge cineva prin inaltimea gulerului de la camasa si prin inaltimea parului dat cu o solutie lucioasa.
nesimtirea este invers proportionala cu firul de iarba la inceputul primaverii ce se doreste a fi aroganta si amatoare.
nebunia e ceva, excesul de z(g)el e altceva.
dimineata in autobuz nu miroase a cafea varsata proaspat macinata. din pacate.
No comments:
Post a Comment