Sunday, June 2, 2013

poarta un nume, da.






ma gandeam in van si auzeam bulele din apa minerala cum se cearta. 

nimic.
nu respir cand iti stau in brate. probabil ca ma confund cu moartea mea in bratele tale. de fericire.
drept sa iti spun, ma priveam si te priveam si nu ma iertam ca n-am zis mai devreme ceva.

ma certam cu patul si cu perna si stiam ca lipsea ceva.
n-am mai simtit un gol in prezenta cuiva...un gol plin cu tristete dat la o parte de tine.

pentru ca sunt lipsita de cerul frumusetii, pentru ca traiesc o viata amarata, printre foi si amintiri.
pentru ca atunci cand simt durerea ii spun "buna!" si o tratez cu o cafea. nu de alta, dar ne cunoastem..

nu e etic, nu e moral, nu e deontologic, nu e firesc, nu e cum vrea lumea, dar hei!, este!

deschid un ochi si ma las atrasa de parfumul tau de aseara.
adorm la loc cu mana pe buze aminindu-mi cat de rece era afara si cum uitam instant de tot cand deveam una cu aerul in bratele tale. prea multa fericire intr-un om atat de...atat de ca mine.

fara un Dumnezeu cert, ma arunc in galaxia numita tu.
si cat de romantic suna. si cat de rece eram inainte.

receala se pare ca imi sa pe buze de ceva timp...

HA! ploua! asa cum ploua si in telefonul tau.

ma simt ca un copil de 10 ani cand i s-a dat jucaria dorita.
uit de varsta si am sentimente pure si iti spun, ma uit in dreapta mea (doar te-ai obisnuit cu piticul meu) si am intreb de ce nu esti acolo?! mi se pare crunt sa nu pot sa stau in bratele tale.
doamne cat de romantic suna, dar poate cine o sa citeasca o sa zica: "da, ma, poate cred si eu in iubire si poate ma va gasi si pe mine, si poate o sa simt si eu toate cuvintele astea mari si pompoase si in loc sa le spun, am sa zic << Te iubesc>>".  si daca tot o sa faci pe desteptul cu mine, iti spun ca "te iubesc" nu sunt cuvinte mari.. sunt atat de mici cand vrei sa spui ceva cu o mai mare insemnatate.

~

tacuta si cu nesimtirea pe fata iti spun ceva si va trebui sa ma crezi. nu zic sa nu te bucuri cand gasesti pe cineva, dar dupa mult pesimism si dupa butoaie de lacrimi, am sa iti spun sa cauti autobuzul potrivit si poate scaunul liber. nu de langa geam.

 si da, te iubesc cu o ura a detinutului. pentru ca nu mai sunt a mea, pentru ca imi scapa constiinta (nu ca as fi avut una prea pregnanta) printre degete si pentru ca libertatea mea vine la pachet cu numele tau.

imi place sa stiu ce vei gandi cand vei ajunge aici, dar vreau sa stii si ce gandesc eu...
am realizat ca iubirea e un paradox. e frica de abandon. e nevoia de EL...

trista in paginile aruncate prin pat, ma uit la poza cu o fata fericita langa un baiat ce o face fericita.
si eu nu scriu lucruri fericite des pe aici.

No comments:

Post a Comment