din dus iese abur si parca ma simt ca in lagar si pentru un moment ma panichez. ma panichez dar imi trece la fel de repede pentru ca vine si apa si simt cum imi umple porii. imi inunda sufletul, ma schilodeste cu debitul ei si ma las dusa de picaturi. simt cum se scurg ideile rele si imaginile nu tocmai crestine. simt pana in maduva spinarii ca ma judec si ma purific.
nu vreau sa ma privesc. e suficient cat ma judeca apa si sa imi atinge fiecare colt si umbra de piele. devine grea si spuma se duce. ma scufund si imi aud gandurile ce se decanteaza pe fundul cazii. aud zgomotul de televizor de la vecini prin gura de aerisire. cateodata ma simt auzita dar nu sunt - "doar e ultimul etaj", imi spun, "gandurile urca la fel ca spiritul". nu tanjesc dupa burete, dupa un anume sapun. apa e cea care ma usuca de tot. imi intra pe sub unghii si se loveste de peretii pleoapelor.
ies. vad cum pielea se strange pe mine si redevin om. prosopul de o culoare prost aleasa e moale. e normal, doar rozul e o culoare moale, cica. il leg in jurul bustului si sterg ogllinda de aburi. asta e ritualul meu. atat. arunc prosopul si trag hainele largi pe mine si instant apar pete de apa. imi place , vizual vorbind, pentru ca ai impresia ca totul porneste din mine, ca si cum as fi fost impuscata si incet.. se pateaza tricoul.
prefer tricourile lungi si largi. nu vreau sa imi atinga corpul si-asa mic. vreau sa respir si sa ma arunc in asternuturile verzi si sa ascult...
sa te aud pe tine, sa iti sorb fiecare respiratie si fiecare pauza. sa traiesc cu tine ce imi spui si poate am sa reusesc sa te si ascult.
da, te-am auzit, te aud si te voi auzi, promit. si dupa am sa ascult, ascult, ascult...
parca nici eu nu ma mai aud, dar ascult...
No comments:
Post a Comment