Sunday, June 2, 2013

poarta un nume, da.






ma gandeam in van si auzeam bulele din apa minerala cum se cearta. 

nimic.
nu respir cand iti stau in brate. probabil ca ma confund cu moartea mea in bratele tale. de fericire.
drept sa iti spun, ma priveam si te priveam si nu ma iertam ca n-am zis mai devreme ceva.

ma certam cu patul si cu perna si stiam ca lipsea ceva.
n-am mai simtit un gol in prezenta cuiva...un gol plin cu tristete dat la o parte de tine.

pentru ca sunt lipsita de cerul frumusetii, pentru ca traiesc o viata amarata, printre foi si amintiri.
pentru ca atunci cand simt durerea ii spun "buna!" si o tratez cu o cafea. nu de alta, dar ne cunoastem..

nu e etic, nu e moral, nu e deontologic, nu e firesc, nu e cum vrea lumea, dar hei!, este!

deschid un ochi si ma las atrasa de parfumul tau de aseara.
adorm la loc cu mana pe buze aminindu-mi cat de rece era afara si cum uitam instant de tot cand deveam una cu aerul in bratele tale. prea multa fericire intr-un om atat de...atat de ca mine.

fara un Dumnezeu cert, ma arunc in galaxia numita tu.
si cat de romantic suna. si cat de rece eram inainte.

receala se pare ca imi sa pe buze de ceva timp...

HA! ploua! asa cum ploua si in telefonul tau.

ma simt ca un copil de 10 ani cand i s-a dat jucaria dorita.
uit de varsta si am sentimente pure si iti spun, ma uit in dreapta mea (doar te-ai obisnuit cu piticul meu) si am intreb de ce nu esti acolo?! mi se pare crunt sa nu pot sa stau in bratele tale.
doamne cat de romantic suna, dar poate cine o sa citeasca o sa zica: "da, ma, poate cred si eu in iubire si poate ma va gasi si pe mine, si poate o sa simt si eu toate cuvintele astea mari si pompoase si in loc sa le spun, am sa zic << Te iubesc>>".  si daca tot o sa faci pe desteptul cu mine, iti spun ca "te iubesc" nu sunt cuvinte mari.. sunt atat de mici cand vrei sa spui ceva cu o mai mare insemnatate.

~

tacuta si cu nesimtirea pe fata iti spun ceva si va trebui sa ma crezi. nu zic sa nu te bucuri cand gasesti pe cineva, dar dupa mult pesimism si dupa butoaie de lacrimi, am sa iti spun sa cauti autobuzul potrivit si poate scaunul liber. nu de langa geam.

 si da, te iubesc cu o ura a detinutului. pentru ca nu mai sunt a mea, pentru ca imi scapa constiinta (nu ca as fi avut una prea pregnanta) printre degete si pentru ca libertatea mea vine la pachet cu numele tau.

imi place sa stiu ce vei gandi cand vei ajunge aici, dar vreau sa stii si ce gandesc eu...
am realizat ca iubirea e un paradox. e frica de abandon. e nevoia de EL...

trista in paginile aruncate prin pat, ma uit la poza cu o fata fericita langa un baiat ce o face fericita.
si eu nu scriu lucruri fericite des pe aici.

Sunday, May 19, 2013

nicicand?!

pentru ca m-am speriat de mine si de siguranta cu care am inceput totul.
pentru ca am o fericire neagra constientizata si pentru ca plang de o fericire morbida cu gandul ca dupa tine nu o sa mai fie nimeni ca tine.
pentru ca niciodata nu ma stiu suficient, pentru ca simt viata ca pe o adiere, nu ca pe un vant. nimic nu e concret si totul e in deriva.

daca tot stau inchisa in clepsidra colectiei de oameni eu zic ca e mai bine sa nu ies niciodata.
ma mint inconstient ca va fi bine, ca nu o sa regreti ca ne-am cunoscut, ca ma joc cu focul si ca degeaba am totul cand de fapt nu am nimic..cand de fapt nu sunt.

nu sunt altceva decat umbra umbrei vietii mele. atat de metafizic ma simt si ma doare propria-mi absenta. si ma cert cu dumnezeii mei. si ma cert ca nu stiu ce sa simt langa malul celui mai adanc rau.

si am propria mea era in care poate eram un om normal. cersind de la cersetori de viata, ma compun ca sa amce sa fac in zilele fericite, pentru unii, cand ploua afara.

atat am avut de ales. si totusi am stat si inca mai stau. speriata ca niciodata, simtind ce n-am simtit.
poate te va ajuta faptul ca sunt si nu stiu daca imi doresc.

de ce sa aleg variata asta cand o pot alege pe cealalta?
de ce prefer sa ma prinda politia sufletelor uitate si sa-mi spuna ca imi accelerez situatia de a mai fi asa neputincioasa cnad eu stiu ca n-am?!

a..uitate in plicul coltului de la tine...ma cert cu el si cu faptul ca ma imbata degeaba.

Saturday, May 4, 2013

oare de data asta porti un nume?



pentru ca radeam ziua de cei ce faceau asta.
 pentru ca n-am crezut ca o sa scap de El si de tot ce am avut pana acum...sau n-am avut, sau n-am uitat.
n-am stiut. si totusi m-am pierdut in insiruiri de vorbe ce nu-si au rostul pana nu vei cunoaste tot ce sunt. nimic din boala mea nu ma determina sa cuget al tau univers.
mi-am creat propria eugenie, cu propriile criterii. e plina de tristete si e inconjurata de sinistrul ras al realitatii.
si moralitatea, da. uitam de ea si cand dam peste ea devenim paranoici in adevaratul sens al cuvantului.

stii cum e sa plutesti in aerul imbacsit al moralei tale? eu stiu cum .

nu stiu daca am terminat pe ziua de azi sa ma judec si sa imi pun intrebari despre cine sunt.

ma pierd in alegerea cartilor si aleg...simt ca eu am fost trasa la sorti si cineva a avut noroc...sau nu.
niciodata nu o sa ma inteleg.sau...ba da. ba nu..
meah..nici nu-i pasa cuiva.

de-aia nici n-am pretentia sa ma intelegi.
te rog ceva?
inca ma citesti?
e trist ca faci asta si tu stii. si stii mai bine ca mine ca sunt un bol de elastice colorate, amestecate si vechi.

ochiul vanat? oh, e de la lupta cu viata.
de ce am cicatrici pe fata? doar eu eram cea care ma jucam cu focul..inca neaprins.
nu ma vad rotunda in fata lui sau a lui saaaau a lui..
oricat de ciudat suna asta, nu suport sa stiu ca nu ma credeti.

viata mea se doreste a fi utopica..desi are elemente nu prea cu topica...
alerg dupa nebun si il vad(eu stand in casuta mea) ca e in afara tablei. ma asteapta. si eu ce fac? masor urmatoarea miscare.

da, tragic sentiment de implinire si in acelasi timp de constientizare a vietii voastre..eu nu sunt ca voi si voi nu mai aveti cum sa fiti ca mine..deloc. nu-s, ma, egoista sau aroganta..sunt realista. doar pentru ca n-ai mai vazut purul adevar, asta nu inseamna ca stii cum sa te comporti in fata lui. si plus, nu stii sub ce forma vine.

ma cert cu asternuturile si cu unghiile roase pana la carne.
nimic nu ma tenteaza si nimic nu tentez.


victima a eticii tampite in care simt ca ma scufund. nici macar tu, colacul meu de salvare, nu ai rezista. marea mea e acida si nimeni nu s-ar incumeta sa se dizolve.
macar atat, nu?
si daca o sa ma urasti vreodata, te rog sa-ti amintesti ca am plans acum. pentru viitor.
nici vis si nici aroma nu sunt.
insipida, incolora, inodora...caci da, asa sunt si asa am crescut.

bataile inimii au fost acolo si probabil nu vor mai fi...
nu te lauda niciodata cu ce ai, aduce ghinion.
si sa-ti amintesc ca am fost acolo si am ramas inchisa in a mea cutiuta.
si da, iarta-ma ca sunt si sa ma ierti si dupa ce o sa ma cunosti...











Friday, April 12, 2013

pentru omul nou din viata veche!







esti copilul bunatatii si al sperantei. toti ce au aceste doua virtuti sunt oameni ca tine... oameni care au sentimente si indura suferinta.

da, stiu cum e sa fii parasita intr-un jeg al iubirii impartasite pana la un punct. stiu cum e sa traiesti intr-o fantasma a iubirii si dupa sa fii calcata de trenul vietii.

stiu cum e.

 nimic nu doare asa cum doare un suflet ranit. nici macar a ta taiere nu doare la fel.
lasa ca rana sa fie cicatrizata de timp si de constientizarea situatiei.

te iubesc pentru ca ma regasesc in tine si pentru ca fara tine parca-s fara de-nceput. esti omul in care-mi oglindesc sentimentele si, dupa un timp, vad o raza de vorba refractata !

Calmeaza-te, copil al dorului nestavilit si al iubirii neputincioase.
Calm, si cu lacrimi dulci, iarta inconstienta celui care-a condus trenul vietii ce te-a daramat.
 Iarta.

beat de tine si de lume nu te-a vazut asa cum te vedem noi.




Sunday, March 31, 2013

mai vrei?

atunci cand privesti catre persoana de langa tine si vezi ceva dubios. vezi altceva, te regasesti, te pierzi, ceri, uiti, vrei, nu poti.

si ma gandeam ca uitatul in oglinda e cel mai greu. m-am uitat si am vazut ca ma vad prea bine. eram chiar oglinda. vedeam miscarea pupilelor cu intarziere. eram efectiv in fata mea si ma priveam. e ciudat sa te vezi pe tine si cel mai ciudat e cand se intampla. iti juri ca ai sa te ierti, ca intunericul zambetului de atunci o sa fie altfel. si simti nevoia sa pleci. o secunda.. nu vrei. e sadism pur.
 TE VEZI!!

uitam de murdaria simtirii si picam in raiul inghetat.

e delicios sa vezi cum intrebari ridicole sunt puse la tot pasul, sa stii ca tu nu te-ai intalnit niciodata cu o asemenea problema. e frustrant sa realizezi ca ai un singur impediment: chiar persoana ta. totul se raporteaza la murdaria simtirii tale si chiar esti sanctionat atunci cand simti si exprimi purul sentiment.

nimic nu doare mai rau ca imaginea ta distorsionata de gandurile tale.
jegul neputintei lor, a celor ce azi sunt si maine vor altceva.

proasta idee de suprematie.

Saturday, March 23, 2013

in sfarsit

incetam sa mai privesc cerul ce mergea paralel cu mine. sunt in orasul semnelor, al oamenilor ce isi cara efectiv sufletul in geanta sau in pliul ziarului luat de la chioscul din coltul strazii.

 imi place cand nimeresc intr-un autobuz gol. ma gandesc ca sunt in autobuzul sufletelor uitate..si mai sunt si eu.

 Se vede abuzul de rece si se simt dorintele de a ajunge cineva prin inaltimea gulerului de la camasa si prin inaltimea parului dat cu o solutie lucioasa.

nesimtirea este invers proportionala cu firul de iarba la inceputul primaverii ce se doreste a fi aroganta si amatoare.
 nebunia e ceva, excesul de z(g)el e altceva.

dimineata in autobuz nu miroase a cafea varsata proaspat macinata. din pacate.

Tuesday, March 19, 2013

promisiuni...


a sunat si m-am ridicat. m-am incruntat si am simtit frica ce imi inunda capul, gandirea, judecata ideile. m-am speriat de ce gadesc si de ce era sa se intample. muscam din mine si din ceea ce facusem. priveam lumea linisita si voiam sa musc din ei sa vada cum e sa stai intr-o infecta mucegaiala de suflet. sa se simta abandonul ratiunii si sa ai o ceata a negurii.

nimic. pustiu. vid. abis. lipsa.

si imi simteam obrazul biciuit de cruntele izbituri ale lacrimilor. mi-am promis ca nu o sa-l mai las sa imi faca asta. si iata, dupa sapte ani simteam ca se repeta trecerea atei prin acul chirurgical.
vedeam sange, ura lui si pierderea mea in inconstient. simteam pudoarea, mila, dezgustul, pasiunea si umbra. n-am mai simtit de atunci tonul vocii lui. pana azi.

voiam sa ma dizolv in asfaltul pe jumatate inghetat. sa raman acolo, nemancata, neimplinita, dar macar eram in siguranta. simteam cum paseam pe creier. simteam cum ideile bune erau ingropate in cimitirul lor, dar ideile pustii veneau in bantuirea viscerelor.

nimic nu mai era bine. lumea vorbea dar eu nu auzeam. imi pasa de ritmul lacrimilor si de presiunea degetelor ei pe obrazul meu. m-a linistit pentru doua secunde doar pentru ca mi-a zis ca era dispusa sa imi ia din durere.


niciodata nu am sa uit cum zburam in tacerea groteasca. simteam durerea, se vedea zbuciumul si alaturi, detasat, era el, calm si in acelasi timp razbunator.

n-am sa vreau sa ii vad fata pana maine dimineata. scuzele nu-mi ajung. frica si spaima vocii imi vor framanta interiorul, capul si ma voi ineca in lacrimile mele si ale singurei persoane care stiu ca iarta.

nu, n-am sa iti uit tonul, promisiunile crunte si abisul ciclic in care ma lasi sa zac inconstienta si in acelasi timp supusa.

uit, ma linistesc, ingrozesc, plang in bratele fiintei mele.

promit ca n-am sa uit glasul lui si chemarea ce avea sa ma dezumanizeze.

nu uit. PROMIT!